De ce Mind Lab?

Pentru că la Mind Lab fiecare an este o noutate.

În fiecare an, cursanților li se alătură colegi noi.

Să descoperi și să înțelegi noi personalități, este ceva de-a dreptul provocator, în cel mai frumos sens.

Anul acesta, din echipa de Mind Lab a școlii au făcut parte Răzvan, Irina, Eva și Ilinca.

Încă o echipă de excepție.

Ce mi-au confirmat ei anul acesta? Ei bine, mi-au confirmat cât este de important să fii alături de ceilalți și cat de frumos este să transformi niște figuri cunoscute, pe care le vezi pe holul școlii, într-o familie.

Nu este ușor să depășești emotii așa de puternice și în special, să duci la final o luptă, dacă ești singur.

Dar noi nu suntem singuri, suntem o familie.

Familia Mind Lab a Liceului Pedagogic “Anastasia Popescu”, care în fiecare an ne face mândri, aduce din nou medalii și o cupă de pe primele trei locuri, de data aceasta de pe locul II, unul cu care ne mândrim și pe care l-au obținut cu multă muncă și sacrificii în spate.

Felicitări, copii și părinți minunați!

Mulțumim pentru bucuriile pe care ni le oferiți în fiecare zi!

Text si foto@ Ana-Maria Lazăr