Mănăstirea Dealu ne-a primit tare bine (mulțumim maicilor și părintelui, foarte bun și didactic ghidajul oferit de Maica Gherasima!) și ne-a oferit un popas de vreo oră și jumatate, răstimp în care am admirat biserica cu pictura Sf.Sofian Boghiu, ne-am recules la mormântul unde se află capul domnitorului Mihai Viteazul, cel care a împlinit visul Unirii chiar dinainte ca el să fie visat de toată lumea, dar și la cel a lui Radu cel Mare. Apoi am mers la Târgoviște, la Curtea Domnească (unde am avut parte din nou de un ghid foarte bun și am parcurs pe îndelete Muzeul și am admirat exemplare de carte veche și rară), cei doritori de cardio au urcat în Turnul Chindiei. Ne-am plimbat puțin la pas prin Târgoviște, al cărui centru arată foarte bine, am mâncat bine și am încălecat pe o șa…. Copiii au fost coordonați de dirigintele și profesoarele lor: Magda Dragomir, Cătălina Roșu, Liliana Lupu și Ivona Boitan, tot ele asigurând și suportul fotografic
O zi cu cer mult albastru!
Slavă Ție, Doamne!
































