Liceenii au aflat astăzi mai multe despre un domeniu mai puțin cunoscut, antropologia, datorită întâlnirii cu doi antropologi extraordinari, soț și soție, Gabriela și Răzvan Nicolescu. Timpul a zburat și a rămas să ne organizăm pentru „volumul 2″. Dacă domnul Jourdin a lui Molière afla cu stupiare că a făcut proză toată viața lui, noi am aflat cu mirare că memoria telefonului nostru e o arhivă ce trădează foarte multe despre noi, nu doar istoria personală ci și informații de „marketing”, că e o diferență majoră între a informa greșit (fără voie) și a dezinforma, că fondurile europene susțin cercetarea antropologică în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, că antropologia a fost mediatoarea unui conflict la o instituție muzeală importantă, și câte și mai câte, de n-ar fi de mirare să ne trezim peste câțiva ani cu un „pui” de antropolog.







Foto@Robert Sandu
