În fiecare an, pe 21 septembrie, cu o zi înaintea echinocțiului de toamnă, toată lumea sărbătorește Ziua Păcii. Ca și când, înainte de a intra în zilele întunecoase din anotimpul rece, trebuie să ne ancorăm în lumina și căldura păcii. An de an, acest cuvânt pare că ne devine mai străin, mai îndepărtat, își pierde concretețea și devine ideologic, tezist, monedă de schimb. Teoretic, toată lumea vrea pace, practic e un război care se mută de colo-colo, pe tot globul.
Mântuitorul Însuși a vorbit cu insistență despre pace și s-a despărțit de noi zicându-ne „Pacea vă las vouă, pacea Mea o las vouă!” (Ioan 14:27) . Pacea din noi, pacea dintre noi, pacea pentru noi. Primim noi acest dar al Păcii?
Copiii ne reamintesc, an de an, prin lucrările lor, că, fără pace, viața în sine e amenințată. Când porumbelul s-a întors la Noe cu ramura de măslin, i-a semnalat că Dumnezeu ne-a iertat și viața poate să-și reia cursul firesc. Copiii ne învață că pacea nu e o ideologie, un concept, o temă de meditație, e fundamentul vieții în ansamblul ei. Fiecare gest al nostru, ca adulți, ca părinți, vorbește, implicit, fie despre pace și iertare, fie despre impunere, egoism, dominare.
Să fim deci oameni ai păcii în toate situațiile vieții noastre!
