Vă invităm în Galeria Virtuală Art(h)é, aici puteți să vizitați expoziția „Proiecții afective”, semnată de Ramona Șlug.

Expoziția, curatoriată de prof. Maria Cioată, este găzduită de Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, în sediul din strada Zborului nr. 7-9.

Ramona Șlug s-a născut în Constanța, unde a și absolvit, în 1998, Liceul de Artă, Sectia Pictură. A continuat să studieze Pedagogia Artei în cadrul Universității Naționale de Artă București, promoția 2003. Urmează apoi un master în Teoria și practica imaginii în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii.

Din 2004 este membru fondator si coordonator de proiecte al Asociației Grup Așa/ grupasa.blogspot.com.

Participă la expoziții în țară și străinătate, abordând în același timp diverse forme de artă precum pictură, instalație și performance.

Întreaga expoziție se poate vizita în Galeria Virtuală Art(h)é. Vă așteptăm cu drag!