În cadrul Zilelor Educației organizate la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, vă prezentăm un interviu realizat de curând de Asociația „România pentru Viață”, un interviu în care profesor Mona Șerbănescu, Președinte și Director General al Liceului, deslușește cu acuratețe și armonizează diferite aspecte ale identității copiilor, distingând între percepțiile legate de ”persoană” și ”personalitate” și propune modalități noi sau tradiționale de abordare:

„În aceste conditii, trebuie să găsesc modalități noi de măiestrie didactică și de elevare a potențialul meu uman, de educator, pentru a reuși soluții in contextul nou. (…) Modelul antropologiei creștine este bine să fie urmat, și este bine să înțelegem că școala, familia și Biserica se potențează reciproc. Este extrem de important ca în acest moment, în care noi suntem într-un punct destul de nevralgic al felului în care abordăm educația, să facem apel la familie și la Biserică. În felul acesta, copilul va avea o susținere suplimentară, părinții vor fi lângă școală și vor putea să urmărească modul în care copilul evoluează. Părinții devin, la rândul lor, factori de multiplicare a modelelor bune pe care școala, mediul, încearcă să le promoveze iar Biserica poate să creeze un mediu suplimentar în care copilul să își reformuleze spiritual, nu doar academic, punctul de vedere asupra înțelegerii lumii.”

Interviul „Copilul – Persoană și Personalitate în contextul educațional actual” a fost realizat de Alexandra Nadane în cadrul seriei „Persoană, Familie, Comunitate”, inițiate de Asociația „România pentru Viață”.

Interviu cu Mona Șerbănescu – Președinte Fondator, Director General al Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”:

click aiciCopilul, persoană și personalitate în contextul educațional actual