De ani de zile ne începem prima săptămână de școală de după vacanța de Crăciun prin sărbătorirea zilei de naștere a celui care ne-a dăruit cea mai frumoasă limbă în care să vorbim, învățăm, glumim, iubim, scriem, gândim. E vorba, desigur, de Mihai Eminescu. Și am preluat din cartea Anei Blandiana, „Fals tratat de manipulare”, obiceiul de a duce un „șarpe ” de brad si garoafe roșii, și de a-l depune pe umerii poetului. Ana Blandiana ni s-a alăturat în această tradiție pe care ea însăși a păstrat-o vie din mijlocul anilor ’80, datorită redării pline de viață. Și anul acesta ea le-a vorbit copiilor despre Eminescu, dar și despre Geo Bogza și grupul lor de prieteni întru Eminescu, prieteni ce încercau să arate că luna ianuarie a dat lumii un om mai mare pe 15 decât cel de pe 26. Odată întrați în Ateneu, pentru că am avut parte și de bucuria aceasta, Ana Blandiana le-a tâlcuit fresca ce străjuiește pereții celebrului edificiu de cultură. Și uite așa, poeți, domnitori, elevi, profesori de atunci și de-acum, ne-am regăsit într-o mare frescă a sufletului neamului românesc. Mulțumim, Eminescu! Mulțumim, Ana Blandiana! Iată câteva fotografii extraordinare de la acest eveniment emblematic al Liceului nostru!

prof. Ivona Boitan