În pragul Sărbătorii Nașterii lui Hristos rememorăm un succes recent al elevilor Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”:
La 21 octombrie 2022 s-a desfăşurat faza finală a celei de a cincea ediţii a concursului „Ctitori de cultură românească”, organizată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București – Ministerul Educaţiei, Arhiepiscopia Bucureștilor și Colegiul Național „Mihai Viteazul” – iniţiatorul acestui concurs în urmă cu 5 ani.
Actuala ediţie a antrenat circa 20 de licee din Capitala României, reprezentate de elevi din clasele terminale pasionaţi de cunoaşterea istoriei culturii româneşti, a principalelor monumente ale spiritualităţii naţionale, a modului în care s-a format şi a evoluat limba română pentru a ajunge să exprime cele mai înalte gânduri şi sentimente umane.
Elevii participanţi s-au putut documenta, pe parcursul a aproape două luni, în biblioteca Sfântului Sinod găzduită de mânăstirea Antim, în expoziţia de carte deschisă tot aici, pe simezele căreia s-au aflat principalele monumente ale literaturii româneşti, între care Micul Octoih al diaconului Coresi, prima carte tipărită în limba română, Braşov, 1557, Cazania lui Varlaam, Iaşi, 1643, Noul Testament de la Bălgrad/Alba Iulia al Mitropolitului Simion Ştefan (prima traducere integrală în limba română a Noului Testament), 1648, cărţile lui Antim Ivireanul (1650-1716) sau ale Mitropolitului Ţării Româneşti Grigorie Dascălul (1823-1834). Din partea organizatorilor, elevii au fost asistaţi de profesor inspector pentru Religie Cristian Alexa și de Părintele diacon Eugen Maftei, consilier eparhial pentru sectorul de învățământ și activități cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Pentru că 2022 este, în Biserica Ortodoxă Română, Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, elevii participanţi au avut de întocmit un proiect în PowerPoint cu titlul Rugăciune/Psalm la scriitorii români, având în centru o personalitate – ctitor de cultură românească.
Lucrările înscrise în concurs au fost evaluate de prof. dr. Codina Săvulescu (limba şi literatura română, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”), prof. metodist Mihaela Danţiş (religie, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”), Părintele diacon asist. dr. Eugen Maftei (sector învăţămănt, Arhiepiscopia Bucureştilor) şi prof. arte plastice Valeriu Pantilimon (Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”).
La 7 noiembrie curent, au fost anunţate echipele câştigătoare. Premiul I a revenit echipei care a reprezentat Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, ce l-a avut ca subiect al lucrării sale pe poetul Daniel Turcea (1945-1979), „un exemplu de schimbare a vieții și un adevărat trăitor al Ortodoxiei”, după cuvintele profesoarei lor de religie, Ivona Boitan (cea care a coordonat echipa, împreună cu profesorul de limba şi literatura română, Tudor Georgescu). Echipa câştigătoare, alcătuită din Andrei Săcrieru, Carla Andrei și Paula Dașcov, a prezentat lucrarea “Daniel Ilie Turcea – Poezia rugăciunii şi rugăciunea poeziei”.
Premiul al II-lea a revenit, la egalitate, echipei formată din Andrei Străjer, Florentina Niculiţă, Ana Ciucă şi Ioana Stanciu, coordonaţi de profesorii Raluca Mihăilescu şi Alexandra Dragomirescu, de la Colegiul naţional “Grigore Moisil”, cu o lucrare despre scriitorul Adrian Maniu, şi echipei formată din Ana Velcu, Iulia Ştefania Lungu, Cosmin Grozavu, Sebastian Ene şi Alin Fufă, profesori coordonatori Ana Vîrlan, Laura Stanciu şi Livia Lavinia Todoran, de la Şcoala Superioară Comercială “Nicolae Kretzulescu”. Tema tratată a fost “Vasile Voiculescu, poetul îngerilor”.
Premiul al III-lea, la o diferenţă de numai 2 puncte de locul II şi de 4 puncte de locul I, a încununat echipa Colegiului Naţional “Mihai Viteazul”, formată din Ioan Dinu Argatu, Mihaela Ganea şi Maria Alexandra Mocioacă, profesori coordonatori Gabriel Petcu şi Sorina Ciucă, cu o lucrare despre Tudor Arghezi.
La şcolile gimnaziale, premiul I a revenit şcolii cu numărul 179, cu lucrarea “Rugăciunea în temniţă”, iar premiile II şi III şcolii “George Topârceanu”, cu o lucrare despre Ion Pillat, respectiv despre Psalmii lui Tudor Arghezi. Alte lucrări, recompensate cu menţiuni sau distincţii de merit, au tratat despre Mitropolitul Dosoftei, poetul naţional Mihai Eminescu (1850-1889), Nichifor Crainic, Octavian Goga.
Gazda anunţării numelor câştigătorilor a fost biserica Iancu-Vechi Mătăsari, avându-l ca paroh pe Părintele Constantin Stoica.
* * *
Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” își începe istoria din 1994, când ctitorii lui au pornit la drum cu copiii de grădiniţă, sub egida Fundației Preasfânta Fecioară Maria, prin prima formă de învăţământ pe care au dorit-o altfel, Grădinița Arc-en-Ciel. Aici a fost profesoară de religie Anastasia Popescu – Mama Sica (1911-1995), cea care, după evenimentele din 22 decembrie 1989, a acţionat puternic pentru reintroducerea religiei în şcoli şi a cărei experienţă didactică se regăseşte în parte în paginile volumului apărut în ultimul an al vieţii ei sub forma unui interviu-confesiune, „Cum să-i învăţăm pe copii religia”, adevărat compendiu de pedagogie. Ideile despre educație expuse aici așază gândirea Anastasiei Popescu alături de cea a altor mari pedagogi ai lumii. Patriarhul Teoctist Arăpaşu (1915-2007) i-a acordat cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală, şi de asemenea dreptul de a predica în locașul sfânt, onoare pe care, între Doamnele Bisericii Ortodoxe Române, numai scriitoarea şi pictoriţa Olga Greceanu (1890-1978) o mai avusese.
Elevii săi de la grădiniță au alcătuit întâia clasă primară a școlii care a căpătat, în mod firesc, numele „Anastasia Popescu”. Unitatea de învățământ particulară a crescut de la clasele primare la cele gimnaziale, şi în anul 2016 s-au adăugat clasele liceale, pentru care fondatorii au ales profilul pedagogic.
Absolvenţii cu bacalaureat ai Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” pot accede la orice facultate, dar pot intra şi direct în sistemul de învăţământ, ca educator/educatoare sau ca învăţător/învăţătoare, dat fiind profilul liceului. Programa acestuia include, la disciplina pedagogie, ore despre metode și tehnici de învățare, istoria pedagogiei, alternative educaționale, psihopedagogie specială, didactici inovative în viziune transdisciplinară, psihologia educației, precum și ore de cultură vizuală, artă teatrală și muzicală.
Din anul şcolar 2022-2023 a fost introdus complexul de jocuri Mind Lab și a fost adăugat și noul profil de „Educator-puericultor”, deosebit de important, în contextul preluării grupelor de ante-preșcolari din creșe de către Ministerul Educației. Informaţiile sunt furnizate de președintele fondator – director general al Liceului, profesoara dr. Monica Şerbănescu, cea care a pornit pe acest drum în 1994, alături de profesoara Anastasia Popescu, a cărei smerită continuatoare dorește a fi, după propriile-i cuvinte. Detalii despre desfăşurarea concursului ne-a oferit Părintele diacon Eugen Maftei.
Vera Maria Neagu
– sursa: ”Viața cultelor – Editura Tradiție”
Impresii despre reușita acestui concurs se găsesc aici: https://www.anastasiapopescu.ro/scoala/premiul-i-la-concursul-ctitori-de-cultura-romaneasca/