Întrebată cine este, doamna profesor Anghelescu a răspuns:
Mă numesc Camelia Ioana Ancuța Anghelescu, m-am născut în orașul Ocna Mureș, din județul Alba, în urmă cu 47 de ani. Sunt o ardeleancă get-beget. Am terminat Colegiul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai din Blaj. Am absolvit în anul 1994. Primii patru ani am predat la Școala Generala nr. 2 din Cugir. Am avut șansa să conduc, să așez pe drum o generație de elevi minunați. Am rămas prieteni, ținem legătura, cu o mare parte din ei. Am plecat apoi spre capitală urmând modelul dirigintei mele din liceu si totodată profesoara noastră de psihologie și pedagogie. Mi-am dorit să studiez și eu psihologia la București. Nu este ușor pentru un ardelean să se trezească în acest oraș, plin de viață, dar agitat totodată. Nevoia m-a determinat să caut o slujbă după primul an de facultate. Am intrat, însă, pe un alt făgaș, odată cu angajarea într-o companie multinațională, o companie care m-a îmbogățit, mi-a adus experiențe noi în viață, prieteni noi, în care am întâlnit oameni minunați.
Fiecare septembrie, însă, îmi aducea aminte de ,,copiii mei”, de perioada petrecută la catedră, îmi aducea lacrimi in ochi. Prima zi de școală era foarte grea pentru mine. Mi-am dorit să mă reîntorc în învățământ.
Dumnezeu are, însă, un plan pentru fiecare dintre noi și atunci când e momentul, te așază la locul potrivit. Pentru mine revenirea, reașezarea a venit în aprilie 2018, când am început să fac parte din echipa didactică a școlii ,,Anastasia Popescu”. După întâlnirea cu doamna Monica Șerbănescu, l-am sunat pe soțul meu și i-am spus: ,,aici este locul meu”.
Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?
Îmi amintesc cu mare drag de primele mele învățătoare. Doamna Barna, care mi-a pus creionul în mână în clasa întâi, iar apoi doamna Nicoară Rodica (Gavra), o proaspătă absolventă de liceu pedagogic, venită în satul nostru și care mi-a îndrumat pașii începând cu clasa a II-a.
Îmi făceam cataloage din blocuri mari de desen cu liniatura specifică, mă jucam cel mai adesea ,,de-a învățătoarea”. Era jocul meu preferat. Nu m-am gândit nicio clipă că, de fapt, asta era ceea ce voi face din tot sufletul și cu tot sufletul. Mai mult chiar, în clasa a VIII-a mă pregăteam asiduu pentru liceul sanitar. La vremea respectivă cele mai bune opțiuni erau liceul pedagogic, sanitar și economic (poate nu chiar în această ordine). M-am pregătit pentru ora deschisă de la dirigenție cu tot ce puteam spune despre motivul pentru care am ales liceul sanitar, toată lumea știa că pentru asta mă pregăteam.
În seara dinaintea orei deschise, am ieșit cu mama și cu nașa surorii mele la o plimbare pe dealul din apropiere. Am ajuns să discutăm despre ,,treaptă”, despre unde voi da examenul. Mama și nașa mi-au povestit atât de frumos despre ce înseamnă să fii învățător, încât a doua zi, în fața profesorilor invitați la ora deschisă, le-am spus că alegerea mea este liceul pedagogic. Le mulțumesc mamei și nașei pentru acea seară. Și datorită lor fac astăzi ceea ce fac, îmi place foarte mult. Mai târziu, în liceu, am avut parte de profesori minunați, care ne-au arătat și ne-au învățat, datorită cărora fac această meserie și pe care îi port și îi voi purta în suflet toată viața.
Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?
Eu mă consider învățătoare. De ce spun asta? Am văzut ,,pe viu” cum evoluează copiii, foștii mei elevi, apoi au venit propriii copii și am văzut cât de mult i-a influențat învățătoarea.
Vin părinții și îți spun ,,Doamna învățătoare, spuneți-i lui ….”, asta pentru că replica acasă este ,,Doamna a spus să fac așa”, ,,Doamna a spus să nu fac decât asta …” , ,,Doamna ne dă voie să facem așa, nu ne dă voie să facem așa” etc. Aceste cuvinte ne spun totul despre influența învățătorului asupra celor mici. Eu am șansa că îmi place să lucrez cu cei mici. Este si o enormă responsabilitate, ne dăm seama din aceleași motive și replici de mai sus.
Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?
Aceleași pe care le urmăresc și-n viața mea: cinstea, respectul, atât față de ceilalți, față de tot ce ne înconjoară, cât și față de trecut, empatia, încrederea în forțele proprii (foarte strâns legate între ele). Mai avem nevoie de răbdare, răbdare de a duce la bun sfârșit un lucru început, de a-l asculta pe celălalt, și nu în ultimul rând mai avem nevoie de credință.
Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?
A trecut mult de atunci. Emoții mari, mari de tot, eram și eu un copil, un copil care urma sa învețe alți copii. Simt aceleași emoții la fiecare început de an. În fiecare început de an școlar sunt copilul curios dornic să înceapă școala, sunt învățătoarea care așteaptă să își revadă elevii, sunt părintele care știe, vede prin ce emoții trec copiii în această zi.
Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?
Elevii de astăzi sunt diferiți de cei care am fost noi – cred cu tărie că, mai ales pentru cei mici, faptul că se simt iubiți, respectați, ascultați, valorizați îi determină să fie motivați și interesați de ce se întâmplă în jurul lor, la școala și nu numai. Putem spune și că jocurile, folosirea diferitelor dispozitive pe care le avem la îndemână acum, diversitatea activităților, activitățile integrate, duc și acestea la motivație și interes, dar primordiale rămân dragostea și respectul pe care îl simt elevii.
Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?
Curiozitatea a fost și rămâne caracteristica principală a elevilor ciclului primar. Sunt mai puțin obișnuiți cu răbdarea, un aspect care trebuie cultivat acasă și la școală. Am observat o diferență la copiii care sunt expuși la dispozitive de timpuriu. Așteptarea acestora este ca totul să se întâmple aici și acum. Tot pentru ei este mai greu să stabilească relații de prietenie cu ceilalți colegi.
Care este cartea dvs. preferată și de ce?
Cărțile, cărțile … sunt multe. De mică am stat cu ele în brațe. Fiecare carte citită îți aduce ceva în viață, o emoție, o experiență. Acum mă gândesc la ,,Agonie și extaz”, ,,Agassi”, ,,Serenada pentru Nadia”, ,,O muscă în Sfântul Munte”.
Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?
De la copii învăț în fiecare zi. Învăț să mă bucur, învăț să mă joc, învăț să trăiesc aici și acum, învăț să caut răspunsuri care să răspundă concret întrebărilor, nu doar sa fie un răspuns și gata. Tot ei mă determină să mă dezvolt, să caut metode și tehnici noi, să fiu la curent cu tot ce înseamnă a preda în această epocă.
Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?
Ca orice relație, în primul rând, pe încredere, sinceritate, onestitate și empatie. Elevii simt, te simt imediat, știu când ți-e bine, știu când ești sincer și îți răspund ,,cu aceeași monedă”.
Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?
Am multe … însă cred că prima zi de școală din cariera unui învățător debutant, proaspăt absolvent, el însuși un copil nu se poate uita. 30 de perechi de ochișori, emoționați, care se uită la tine și încă multe alte perechi – ale părinților, bunicilor.
Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?
Cred că în acest moment avem nevoie de stabilitate și claritate. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Cadrele didactice se adaptează, au învățat să facă asta, dar cu eforturi considerabile, al căror efect se va vedea, cred eu, pe termen lung.
Mihaela Cristea
- sursa: www.matricea.ro
