O nouă săptămână a Școlii și Grădiniței de Vacanță s-a încheiat, iar cei mici s-au bucurat pe parcursul acesteia de adevărate lecții de educație financiară. Chiar dacă totul li s-a părut un joc, ei au aflat despre valoarea fiecărei bancnote, iar în final au plecat la piață, pentru a aplica toate cele învățate.
În ceea ce privește monedele, de multe ori nu prea curate, un exercițiu util a constat dintr-un experiment cu oțet și bicarbonat, prin care au reușit să le curețe. Nu în ultimul rând, la Art and Craft, și-au confecționat un portofel, locul ideal de păstrare în siguranță a banilor.
Iar acum ei știu exact ce poți cumpăra cu 5 lei (un șoricel-jucărie sau o pereche de cerceluși), cu 10 lei (un caiet, un kilogram de caise sau ochelari de soare) și chiar cu 100 de lei (o veioză, un pisoi adevărat, o jucărie valoroasă și multe altele).