De curând, o delegaţie de directori din Portugalia a vizitat Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, iar copiii clasei a V-a Prinţul Nicolae  s-au pregătit intens pentru întâmpinarea oaspeților. Pentru distinșii invitaţi, elevii au organizat  « un tour virtuel de la ville lumière, Paris », asumându-și calitatea de ghizi. Ei s-au organizat ȋn trei echipe : prima echipă a realizat cu talent o hartă cu principalele monumente și muzee parieziene, a doua a prezentat transporturile ȋn comun și cea de-a treia echipă, utilizând Ghidul Stem propus de liceul nostru , a construit o busolă din materiale reciclabile, un instrument atât de util ȋn vizitarea celor două păduri, a celor doi plămâni ai Parisului : Le Bois de Vincennes și Le Bois de Boulogne. La finalul orei, ȋmpreună cu colegii lor din clasa a V-a Domniţa Bălașa,  au oferit invitaţilor ȋn dar vederi realizate manual cu obiective reprezentative din București, « le petit Paris ».

Prof. Miruna Elena Bordea