În cadrul Zilelor Educației din luna noiembrie, elevii de la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” s-au întâlnit cu jurnalistul, scriitorul și teologul Răzvan Bucuroiu, director fondator al Editurii ”Lumea Credinței”, editură care are în portofoliu revistele ”Lumea Credinței”, ”Lumea Monahilor,” „Sfinții Ortodoxiei”, ”Case Regale” și altele. Dl Răzvan Bucuroiu este, de asemenea, autor și coautor al volumelor „Mama Sica – Cum să-i învățăm pe copii religia?”, „21 de chipuri ale mărturisirii” și „La curțile Duhului”. Am avut bucuria să lansăm către cei tineri volumul „Lui Dumnezeu în versuri… Florilegiu ortodox de poezie românească”, alcătuit de regretatul Răzvan Codrescu, în care sunt cuprinse poeme semnate de mulți dintre poeții mărturisitori care au suferit în închisorile comuniste. Nădăjduim ca generația tinerilor de azi să aibă astfel multiple prilejuri pentru a descoperi și a păstra vie memoria unor oameni exemplari. Pregătirea serii s-a datorat profesoarei de Religie, scriitoarea Ivona Boitan.