Ne-a îngăduit Dumnezeu ca și anul acesta (cum se întâmplă de 8 ani încoace), la 15 Ianuarie, 2021, să fim purtători ai ghirlandei de garoafe roșii, simbol al unei încăpățânări de ordin cultural, preluat din paginile scriitoarei Ana Blandiana („Fals tratat de manipulare” – 2013).

„De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.
Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt,
Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;
Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,
Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.
Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint
Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind;
Ele trec cu harnici unde şi suspină-n flori molatic,
Când coboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălatic,
Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.”
Minunea poeziei eminesciene și frumusețea limbii române se regăsesc întregi în aceste versuri, care nu au nevoie de etichete sau declarații prețioase, fiindcă, precum o rugăciune ne cuprind, deopotrivă, mintea și inima.