Cu prilejul Zilelor Porților Deschise de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din București, Doamna Monica Șerbănescu, Director General – Liceul Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”, a participat la o întâlnire dedicată prezentării acestei facultăți pentru viitorii studenți. S-au dezbătut subiecte importante din domeniul științelor educației, s-a vorbit despre necesitatea formării de specialiști atât în învățământul universitar, cât și în cel preuniversitar, despre antreprenoriat și management în educație, despre oportunitatea unei cariere didactice în ziua de astăzi. A fost o discuție consistentă, purtată în ideea ”de a cultiva atracția către domeniul pedagogic.”

Din intervenția doamnei prof. dr. Monica Șerbănescu : ”Încerc să-i lămuresc pe copiii noștri că au orizontul foarte deschis și că paleta este extrem de largă, pentru că nu trebuie să facă primul pas neapărat în clase, pot să își găsească și alte zone spre care să se îndrepte. E vorba de arhitectură, de drept,.. Eu constat că rămâne filonul acela de iubire pentru tot ceea ce înseamnă zona de pedagogie și atunci, mai devreme sau mai târziu, ei revin, sunt interesați, fie că fac voluntariat în școală, fie pur și simplu revin asupra carierei lor și de data asta este mai ușor, pentru că au această bază a liceului. Eu mă bucur pentru fiecare om care vine către școală, pentru că știu câtă nevoie este. Cel care se întoarce către școală vine, categoric, cu un plus de experiență de învățare, de formare profesională, care va fi benefic pentru copiii la care va preda. Deci da, este o provocare și urmarea cursurilor liceului, nu numai ale facultății. ”

Pentru a urmări dezbaterea, click pe imagine: