Cărțile dăruite de copiii de la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” colegilor lor de la Așezământul de Copii ”Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți au ajuns de Crăciun la destinație. La școlile la care învață, aceștia auziseră de multe titluri și își doreau să le citească. Nu mică le-a fost mirarea când au văzut că au primit cărțile visate, mai curând decât se așteptau. A fost un dar din inimă, primit cu bucurie!