În cadrul proiectului „STEM en action” (finanțat prin Programul Erasmus+KA 2, parteneriate de schimb interscolar), elevii din clasele a V-a „Prinţul Matei” și „Marica Doamna” de la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” au realizat activități practice la ora de biologie. Tema: Fractalii – din natură.
Fractalii sunt peste tot în jurul nostru, putând fi descoperiți și în plante. Un fractal, figură geometrică fragmentată sau frântă, are o infinitate de detalii prezentate într-o succesiune care se repetă.
Împreună, copiii au identificat diferite specii de legume cu structură fractală pe care elevii le-au adus la școală (varză albă, varză roșie, broccoli, conopidă, țelină, morcov etc.) și le-au studiat cu atenție și interes.
Bineînțeles că nu au uitat să evidențieze importanța lor în alimentație și, la final, au preparat o gustoasă salată de … FRACTALI!